[ Inapoi la pagina de articole ]
Alte idei privind spatiul de langa noi. Cum sa ne imbunatatim viata renuntand la lucrurile inutile
Ramanand inca în domeniul aranjarii locuintei, care nu tine neaparat de Feng Shui, ci mai ales de dorintele si personalitatile fiecareia/fiecaruia dintre noi, sa exploram cateva idei care poate vor produce mici revolutii în caminele voastre.

Sa ne imaginam ca suntem acasa. Priviti în jur. Cum ati descrie locuinta voastra ca un intreg? Este eleganta, frumos amenajata, aranjata la repezeala, sau pur si simplu functionala?
Oricum ar fi, e bine sa intelegem ca ea este reprezentarea exterioara a sinelui nostru interior. Tot ceea ce ne inconjoara - în special casa noastra - este oglinda lucrurilor din interiorul nostru. La randul lor, lucrurile din exterior ne afecteaza si ele, mai ales daca stam mult în preajma lor.
Tot ce se afla în casele noastre este acolo pentru ca noi l-am pus acolo. Casa ne reprezinta dorintele, nevoile si gusturile. Este unica pentru ca fiecare dintre noi este unic/a.
Acum sa ne punem "ochelarii criticului" si sa ne uitam imprejur. Credeti ca aveti nevoie chiar de toate obiectele care va inconjoara zilnic? Sa incepem cu colectia de ziare vechi si de reviste, care au fost poate citite odata si pe care v-ati spus ca le veti reciti candva. Sau sa meditam putin la gramada de borcane si sticle care umplu camara, alaturi de cutiile goale de margarina, de pungi de plastic si capace de bauturi racoritoare care promit premii de miliarde. Sa nu mai punem la socoteala colectia de sforicele a bunicii, cartile vechi si mirosind a mucegai de pe vremea strabunicului pe care bunicul nostru le tine cu sfintenie, în nu se stie ce scop obscur.
Sau poate fi vorba de propriile noastre cutiute, nasturi, reviste si alte hartii, cum ar fi retete de mancaruri pe care stim ca nu le vom gati niciodata, fiind prea ocupate sa stergem praful de pe multele bibelouri care nici macar nu ne plac, primite cadou de la matusa care se asteapta sa le vada în vitrina de fiecare data cand ne viziteaza (adica de doua ori pe an!)
Sa ne oprim aici cu enumeratul lucrurilor care pot parea utile pana în momentul în care ne vom intreba ce cauta acolo si în ce scop aduna praf de atatia ani de zile.
Unele cititoare se pot intreba cum am ajuns oare sa scriu despre asa ceva intr-o rubrica serioasa de Feng Shui, care se ocupa cu energiile cosmice si obscure formule de calculare a trigramei personale Ming Gua.
Le raspund cu drag ca, atunci cand dorim sa avem parte de ceva nou în viata noastra, e bine sa renuntam la ceva vechi din ea, creand astfel spatiu fizic/virtual pentru ceea ce dorim. Vrem sa facem loc energiilor pozitive care pot fi canalizate cu ajutorul Feng Shui? Daca da, atunci sa scapam mai intai de balastul care ne face viata sa curga ca un rau plin de noroi, transfarmandu-l intr-o curgere cristalina si curata de apa, care ne aduce bucurie si lumina în viata.
Deci, sa ne oprim din goana zilnica si sa luam la rand obiectele din casa, intrebandu-ne (în gand, desigur, ca sa nu dam palpitatii celor din jur!): La ce imi foloseste? De cat timp nu l-am mai folosit? Imi place sau il tin doar din obligatie fata de cineva?
Daca raspunsul la aceste intrebari nu este satisfacator (si veti vedea ce surprize va asteapta), puneti obiectul intr-o cutie sau direct intr-o punga folosita pentru a duce gunoiul afara. E timpul schimbarii!
Lucrurile care nu ne plac sau pe care nu le folosim acumuleaza energii care stagneaza si care ne opresc si pe noi din drumul nostru spre mai bine. Intr-un articol viitor vom vedea ce efecte au aceste energii asupra noastra si ce rezultate vom avea daca le vom elimina.
Studiu de caz: un apartament obisnuit, plin de lucruri inutile
Ca un exemplu în acest sens, imi amintesc una dintre casele pe care le-am vizitat în trecut. Am avut surpriza "placuta", sa zicem asa, sa fiu intampinata nu numai de intuneric, ci si de dezordine, incepand cu bucataria aflata langa usa de la intrare, care era plina de vesela si tacamuri, desi acolo locuia doar o persoana, si terminand cu dormitorul. I-am recomandat persoanei respective, în afara de iluminarea corespunzatoare a apartamentului, sa pastreze în bucatarie doar un rand sau doua de tacamuri si vesela, iar restul sa le stocheze în camara sau sa le dea cadou.
Dormitorul a fost rearanjat si el în asa fel incat energia sa curga lin si calm, iar cel care doarme acolo sa se simta linistit si odihnit atunci cand se retrage pentru somn dupa o zi obositoare la serviciu.
Desigur ca am dat o raita si prin camara si am eliminat tot ce era de prisos si acolo: ziare vechi, pungi de plastic în cantitati industriale, cutii si borcane, sticle si dopuri, sfori si capace.
Dupa o curatenie generala, care era necesara si ea, si eliminarea obiectelor de prisos, apartamentul a capatat un aer plin de viata, iar persoana respectiva a inceput sa se simta mult mai bine.
Schimbarea aduce cu ea lucruri pozitive
Infuzia de energie curata pe care o aduce o schimbare de acest fel în apartamentul nostru merita efortul si "durerea" pe care o schimbare le poate aduce. Majoritatea oamenilor rezista schimbarii, pentru ca se tem de ea, necunoscand-o si, mai ales, nestiind care sunt rezultatele pe care le poate aduce cu ea.
E timpul sa nu ne temem de ceea ce poate fi mai rau, ci sa infruntam cu calm provocarea pe care o aduce o mica reamenajare a casei noastre.
Nu va lasati influentate de criticile sau comentariile celor din jur. Desigur ca nu va veti apuca sa aruncati colectia de reviste cu masini a baiatului sau cartile cu povesti ale fiicei dumneavoastra sub pretextul ca nu sunt folositoare. Fiecare are "teritoriul" sau care merita respectat. Puterea exemplului este mai convingatoare. Incepeti curatenia cu posesiunile proprii: toate lucrurile inutile (si aici poate fi vorba si de haine pe care nu le-ati mai purtat de ani de zile!) pot fi eliminate din viata dvs. Lasati noul sa intre si sa aduca prospetime si energii noi. Veti vedea cum ceilalti mai intai se vor mira, iar apoi va vor urma exemplul.
Va doresc curaj în mijlocul schimbarii si astept sa imi trimiteti povestirile voastre cu succesele pe care le-ati obtinut dupa ce ati renuntat la lucrurile inutile din casa, si implicit, din viata voastra!
[ Inapoi la pagina de articole ]
printeaza pagina 
|